Când te judeci
Simt că nu sunt destul
Prietene, oricât faci, pare puțin. Mai multă muncă, mai multă grijă pentru ai tăi, mai multă răbdare, un trup mai bun, și rămâne mereu un „mai” pe care nu-l atingi. Undeva, demult, cineva sau ceva te-a învățat că iubirea e un drept pe care trebuie să-l câștigi. Dar un copil nu câștigă iubirea. O primește. Ai fost și tu cândva acel copil, și nimic din ce ai făcut de atunci nu ți-a luat dreptul acesta. Poți lucra să crești fără să te socotești mereu în urmă. Valoarea ta nu e un examen pe care îl dai în fiecare zi.
Întrebări pentru tine
A cui e vocea care îmi spune că nu e destul?
Un răspuns posibilUneori a unui părinte, a unui profesor, a unei lumi care vinde nemulțumire. Ascult-o, apoi întreabă-te dacă mai vrei s-o crezi. O voce veche nu e neapărat o voce adevărată.
Ce ar însemna, concret, „destul” pentru mine?
Un răspuns posibilDacă nu poți răspunde, ținta se mută mereu. Pune-i margini: câtă muncă, câtă odihnă, ce fel de om vrei să fii azi. O țintă cu margini poate fi atinsă.
Ce am dus la capăt și n-am sărbătorit?
Un răspuns posibilLucruri mici și mari trec pe lângă noi fără să le vedem, fiindcă ne uităm deja la următorul. Scrie trei. Nu ca să te lauzi, ci ca să vezi drumul făcut.
Pe cine iubesc fără să-i cer să fie fără cusur?
Un răspuns posibilUită-te cum îi iubești: cu greșelile, cu zilele proaste. Aceeași iubire e posibilă și față de tine. Nu e slăbiciune. E un fel de a vedea omul întreg.
Practica pentru diseară
Diseară, scrie trei lucruri pe care le-ai făcut azi și care au contat, oricât de mici. Dedesubt scrie: „Pentru azi, a fost destul.”
Gândul de ținut minte
„Nu ești un examen. Ești un om care crește.”
Deschide momentul în ghidul interactiv